Poate, doar poate

Poate, doar poate, noi am “creat” această situaţie.

Poate, doar poate, noi, oamenii, suntem singurii responsabili de ceea ce se întâmplă în această perioadă.

Poate, doar poate, nu am ştiut sau nu am mai reuşit să ne oprim din ritmul nebun al vieţii noastre.

Poate, doar poate, ne-am dorit mult prea tare să luăm o pauză. De la viaţă aşa cum arăta ea.

Poate, doar poate, nu am ştiut cum altfel să ieşim din această “rat race” pe care ne-am construit-o singuri şi în care am intrat de bună voie.

Poate, doar poate, aveam impresia că timpul nu ne mai ajunge, că s-a comprimat şi s-a contractat atât de mult încât nu mai reuşeam să şi trăim între atâtea lucruri de făcut.

Poate, doar poate, am cerut să petrecem mai mult timp cu cei dragi, fără a ne uita mereu la ceas pentru a nu rata următoarea programare.

Sau poate eram doar prea obosiţi de tot şi de toate.

Poate, doar poate, am uitat să ne bucurăm de lucrurile simple, de răsăritul soarelui, de copacii înfloriţi din faţa ferestrei, de gustul cafelei băute în tihnă în doi.

Poate, doar poate, am uitat că suntem interconectaţi şi că tot ceea ce facem, gândim şi simţim, fiecare în parte, se răsfrânge asupra tuturor celorlalţi.

Poate, doar poate, ne-am îndepărtat prea mult de natură, de ceilalţi, de noi. Şi de Divinitate.

Poate, doar poate, ajunseserăm să fim simpli spectatori în vieţile noastre. Ca şi când un regizor, mai mult sau mai puţin malefic, ne scria scenariul vieţii noastre, iar noi pur şi simplu ne jucam rolul atribuit ori de câte ori pe platou se striga “Acţiune”.

Poate, doar poate, ajunseserăm să fim atât de “amorţiţi” emoţional, încât nimic nu mai reuşea să ne atingă inimile.

Poate, doar poate, am uitat să privim în noi, să căutăm răspunsurile în interiorul nostru şi nu în exterior.

Poate, doar poate, am uitat cum e să ne onorăm adevărul personal şi să trăim conform valorilor noastre.

Poate, doar poate, nu am mai găsit timp pentru noi, pentru pasiunile noastre, pentru a face ceea ce ne face sângele să curgă mai repede prin vene şi inima să pulseze a viaţă.

Poate, doar poate, am uitat să iubim. Să ne iubim. Pe noi înşine şi pe ceilalţi, în aceeaşi măsură.

Ştii, Mama Natură, în infinita ei înţelepciune şi iubire de noi, ne tot trimite semnale de alarmă de ceva vreme. Şi se pare că ascultăm doar pe moment şi ne aducem aminte cum e să fim umani şi blânzi şi buni, iar după o vreme iar o luăm de la capăt cu goana asta nebună după… ceva. Mereu altceva. Mai bun, mai nou, mai performant, mai, mai, mai.

Poate, doar poate, e vremea.

Poate, doar poate, e vremea pentru schimbare.

Pentru a privi în noi. Pentru a ne reevalua priorităţile. Şi dorinţele. Şi sentimentele. Şi umanitatea.

Pentru a ne reîntoarce la noi.

Pentru a ne reîntoarce acasă.

Poate, doar poate, e vremea.

 

 

 

You may also like...

2 Responses

  1. Oana M spune:

    Vremea e oricand vrei sa iei atitudine pentru viata ta, pentru schimbare in bine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.