Despre asumare

Pentru că, uneori, pentru ca energia din mine să se schimbe, să se pună în mişcare, e nevoie dor să-mi asum cine sunt. Şi cum sunt în această etapă din viaţa mea.

Să îmi asum faptul că sunt altfel, că îmi doresc alte lucruri comparativ cu majoritatea oamenilor din jurul meu.

Să îmi asum stilul de viaţă, de alimentaţie diferit pe care l-am ales. O fi bun, n-o fi bun, timpul va spune.

Să îmi asum că pot urî pe cineva cu aceeaşi intensitate cu care pot iubi un alt om. Şi asta nu mă face un om rău, ci mă face, pur şi simplu, umană.

Să îmi asum că „nu m-am ridicat” la nivelul aşteptărilor pe care cei apropiaţi le aveau de la mine. Că nu am o viaţă perfectă, în linie dreaptă şi fără palpitaţii. Dar e o viaţă trăită intens, presărată cât mai des posibil, cu râsete, bucurie şi fericire. Şi mai ales, e o viaţă trăită în iubire. În iubire de mine, de God, de oameni, de creaţie, în general.

Să îmi asum faptul că dacă un om îmi răscoleşte măruntaiele şi scoate la iveală părţi atât de întunecate din mine, asta nu înseamnă că acel om e rău. Ci doar că eu mai am de vindecat în mine răni din trecut. Sau mai am de făcut curat prin ungherele minţii şi ale sufletului.

Să îmi asum că nu sunt o prietenă mereu „acolo”, orice o fi însemnând asta. Sunt uneori. În momentele cheie. În rest, fiecare e pe cont propriu. Şi asta, chiar dacă pare contraintuitiv, mi-a adus prietenii care durează de-o viaţă şi care sunt la fel de strânse, de sincere şi de apropiate ca în tinereţe.

Să îmi asum faptul că am un copil imperfect, dar în acelaşi timp absolut minunat în imperfecţiunea lui, iar eu, la rândul meu, sunt o mamă imperfectă.

Să îmi asum că iubesc un bărbat atipic, total opus bărbaţilor cu care eram obişnuită. Şi că iubirea asta mă face fericită.

Să îmi asum că îmi place ca bărbatul de lângă mine să mă provoace, să mă impulsioneze să cresc, să mă dezvolt. Ca om. Ca femeie.

Să îmi asum că nu-mi prea place stabilitatea şi „aşezarea” într-o relaţie de iubire. Ci iubesc neprevăzutul, să nu ştiu niciodată cu certitudine 100% dacă el va mai fi acolo peste o săptămână, peste o lună sau un an. Să nu ştiu asta, dar să simt asta. Să simt că el îşi doreşte să fie şi mâine şi poimâine acolo lângă mine, chiar dacă nu îmi spune asta în mod direct. Să ştiu şi să simt că el e acolo pentru că într-adevăr îşi doreşte asta şi nu pentru că aşa trebuie.

Să îmi asum că am ales să merg pe o altă cale decât cea pe care am păşit acum ceva ani.

Să îmi asum că la un moment dat al vieţii, am ales să merg pe pe cărarea mai puțin bătătorită, fără a şti ce e dincolo de pânza de frunze din faţă, paşind uneori timid, iar alteori plină de încredere în necunoscut, în loc să merg frumos şi ordonat pe calea bine pavată şi bine îngrădită pe care pornisem.

Să îmi asum că îmi place că viaţa mea nu e liniară, că nu ştiu ce va aduce ziua de mâine, că zilele nu seamană niciodată între ele, neprevăzutul stând mereu la pândă, arătându-se tocmai când credeam că am totul sub control. Având mereu încredere că cineva, undeva, acolo sus sau în suflet, are mereu grijă de mine. Întotdeauna. Şi ştiind că, indiferent ce va aduce viitorul, eu voi fi bine, mă voi descurca şi voi fi mereu în siguranţă. Adevărul e că nu e plăcut întotdeauna şi nici uşor nu e tot timpul, dar asta îmi face sângele să curgă mai repede prin vene, îmi accelerează pulsul şi pune energia din mine în mişcare.

Să îmi asum că nici acum nu înţeleg care e treaba cu nebunia cumpărăturilor de sărbători, cu mâncarea în exces şi cu ţoalele festive. Tu eşti tot tu, eu sunt tot eu, indiferent de perioada din an.

Să îmi asum că eu cred că toată tărăşenia cu „de Crăciun fii mai bun” e o mare făţărnicie şi măscăreală. Şi restul anului? Nu trebuie să fii bun?! Gata, eşti trei  zile de Crăciun şi ţi-ai făcut datoria de om faţă de semenii tăi?

Da, nu reuşesc nici acum să înţeleg toată zarva de sărbători.

Să îmi asum că încă mi-e frică să lucrez cu partea de „umbră” din mine. Pentru că am suprimat-o şi am trimis-o înapoi de unde  a venit de atâtea ori, când poate ar fi fost mai bine să las şi această latură a mea să se exprime. Fără să mă tot acuz că această latură nu se potriveşte cu imaginea mea despre mine.

Să îmi asum că fac greşeli, că îmi vine să-mi bag şi să-mi scot, chiar dacă doar în interiorul meu fac asta deoarece, din nou, înjuratul cu voce tare e incompatibil cu imaginea mea despre mine.

Să îmi asum că prefer de o mie de ori ca la mine în casă să miroasă a lăcrimioare şi alte arome volatile, decât a sarmale şi ciorbă. Şi să nu mă judec pentru asta. E o alegere personală. Şi e atât de diferit faţă de modelele cu care am interacţionat până acum.

Să îmi asum că prefer să stau la taclale cu un singur om şi să vorbesc despre toate, decât să stau la taclale cu toţi oamenii şi să vorbesc despre un singur lucru.

Să îmi asum că uneori încep o grămadă de lucruri pe care nu le duc la bun sfârşit poate niciodată.

Să îmi asum că şi eu, la rândul meu, judec oamenii după aparenţe câteodată şi că am tot felul de idei preconcepute legate de oameni şi evenimente.

Să îmi asum că mi-e frică. Mi-e atât de frică uneori încât pur şi simplu „îngheţ” şi nu mai pot nici să respir. Că am momente când sunt anxioasă sau panicată şi dau din colţ în colţ pentru că nu ştiu ce ar trebui să fac în situaţia respectivă.

Că am temeri, că am nesiguranţe, că mintea mea încă ţese scenarii negative şi rulează gânduri obsesive.

Da, toate acestea sunt parte din mine. Şi încă nu ştiu cum să le integrez, să le dau spaţiu să fie, să curgă şi apoi să îşi vadă de drum. Ba din contră, uneori ţin strâns de ele pentru că ne ştim deja de atâta timp, ne-am obişnuit una cu prezenţa alteia, iar despărţirea e grea atâta timp cât mă mai identific cu ele.

Dar toate la timpul lor.

Pentru că tot şi toate sunt exact aşa cum trebuie să fie. Întotdeauna.

 

You may also like...

14 Responses

  1. Razvan spune:

    Nu e deloc simplu sa ne asumam lucruri, in general. Cand se intampla asta, insa, e primul pas care duce la evolutia noastra.

  2. Oana M spune:

    A ne asuma felul in care suntem si ceea ce gandim ne face pe noi unici, asa cum este fiecare in parte. In plus, asa cum spune si Razvan, vom evolua stiind ce suntem, ce ne place si ce vrem. 🙂

  3. Ada Oprișanu spune:

    Foarte fain articolul! Și mie mi se pare extrem de important să știm să ne asumăm deciziile, alegerile, faptele, trăirile. Cred că doar prin asumare putem fi reali, ne putem da jos măștile și ne putem înfățișa exact așa cum suntem.

  4. Diana spune:

    Un articol de pus în ramă! Asumarea este primul pas al dezvoltării personale adevărate.

    • Camelia spune:

      Yup! Aşa cred şi eu, că primul pas pentru a face o schimbare profundă, reală, e să ne privim cu sinceritate în oglindă şi să ne acceptăm aşa cum suntem şi să ne asumăm ceea ce ne aduce bucurie în suflete. Big hug, Diana! Mulțumesc pentru comentariu!

  5. Ma regasesc in multe din asumarile tale si-mi dau seama ca eu sunt cauza tuturor ‘problemelor’, dar asumarea situatiei ma face sa ma simt libera.

    • Camelia spune:

      Da, acceptarea, asumarea a ceea ce suntem şi ce facem, e întotdeauna eliberatoare şi deschide noi şi noi perspective şi oportunități. Şi uneori trebuie doar să permitem ca noile experiențe în acord cu cine suntem, să intre în viața noastră. Te îmbrățişez cu drag, Raluca!

  6. Georgiana spune:

    Cat de bine spui! E important sa ne asumam ca suntem cine suntem… Dar si mai important e sa nu ne justific alegerile, doar pentru ca nu sunt in conformitate cu cee ce ar vrea altcineva sau cu viziunile altora.

    • Camelia spune:

      Yup! Şi eu cred că cel mai important e să rămânem fideli viselor şi dorințelor noastre. Oricum nu vom putea niciodată să îi mulțumim pe toți ceilalți, aşa că nici nu are rost să ne irosim energia şi resursele pentru asta. 🙂 Big hug, Georgiana, şi mulțumesc de comentariu!

  7. Izabella spune:

    Eu cred ca atunci când începem sa ne asumam lucrurile, înseamnă că începe o etapa frumoasa de maturizare din viata noastră.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.